Tranziția durabilă a sectorului agroalimentar european nu este împiedicată doar de ambițiile legislative sau de disponibilitatea tehnologiei. Există un decalaj ascuns: diferența dintre cerințele Europei în materie de durabilitate și ceea ce mii de IMM-uri și microîntreprinderi din sectorul agroalimentar pot pune efectiv în practică în activitatea lor de zi cu zi. Pactul verde european trasează calea către o economie neutră din punct de vedere climatic, iar strategia „De la fermă la consumator” transpune această direcție în obiective concrete pentru sistemul alimentar, de la reducerea cu 50 % a utilizării și a riscurilor asociate pesticidelor chimice până la atingerea unui procent de 25 % din suprafața agricolă dedicată agriculturii ecologice până în 2030. Cu toate acestea, punerea în practică depinde de capacitățile umane, organizaționale și teritoriale, care în prezent rămân insuficiente.
Datele disponibile indică o problemă structurală. În UE, doar 10,2 % dintre managerii de exploatații agricole au beneficiat de o formare agricolă completă, iar 72,3 % se bazează exclusiv pe experiența practică; în plus, propunerea UE privind FOODPACT arată că 44 % dintre întreprinderile din sectorul alimentar și al băuturilor semnalează deficite de competențe în materie de durabilitate și inovare digitală. În paralel, Comisia a recunoscut că trei sferturi dintre întreprinderile europene, în special IMM-urile, întâmpină dificultăți în găsirea de candidați cu competențele adecvate. Prin urmare, sustenabilitatea nu reprezintă doar o provocare tehnică sau de reglementare: este, mai presus de toate, o provocare legată de învățarea aplicată, guvernanță și sprijin.
Cadrul european și urgența situației actuale
Pactul verde european definește o transformare profundă: transformarea UE într-o economie modernă, eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor și competitivă, cu neutralitate climatică până în 2050 și o reducere a emisiilor de cel puțin 55 % până în 2030. Acest cadru nu este unul secundar pentru sectorul agroalimentar; este unul dintre cele mai sensibile domenii de aplicare ale acestuia, deoarece combină aspectele legate de climă, biodiversitate, energie, coeziune teritorială și securitate alimentară.
În acest context, strategia „De la fermă la consumator” plasează durabilitatea sistemului alimentar în centrul tranziției europene. Comisia însăși reamintește că agricultura reprezintă 10,3 % din emisiile de gaze cu efect de seră ale UE și că strategia necesită măsuri, printre altele, în ceea ce privește pesticidele, nutrienții, agricultura ecologică, cunoștințele, serviciile de consiliere și noile competențe. Mai precis, Comisia și-a stabilit obiectivul de a reduce cu 50 % utilizarea și riscul asociat pesticidelor chimice, de a reduce pierderile de nutrienți cu cel puțin 50 % și de a reduce utilizarea îngrășămintelor cu cel puțin 20 % până în 2030, pe lângă aspirația ca cel puțin 25 % din terenurile agricole ale UE să fie destinate producției ecologice.
La această presiune transformatoare se adaugă CSRD, care a ridicat standardele pentru raportarea corporativă privind sustenabilitatea în Europa și, deși aplicarea și simplificarea sa au rămas subiect de dezbatere politică începând cu 2025, promovează deja o cultură a trasabilității, a datelor ESG și a cerințelor privind lanțul valoric, care afectează indirect și furnizorii mai mici. Cu alte cuvinte: chiar și atunci când o IMM din sectorul agroalimentar nu se încadrează formal în perimetrul principal de raportare, aceasta începe să se încadreze de facto prin influența comercială, financiară sau de reputație. Această interpretare este o deducție rezonabilă care decurge din implementarea progresivă a CSRD și din recenta dezbatere legislativă privind simplificarea acesteia.
Ce este decalajul ascuns?
Denumim „decalajul ascuns al sustenabilității” acea neconcordanță dintre obiectivele vizibile (reguli, certificări, indicatori, platforme digitale) și capacitățile invizibile (timp, competențe, leadership, structuri decizionale, cultură organizațională, rețele de sprijin) care fac posibilă îndeplinirea acestora. Nu este vorba doar de „lipsa resurselor”; este vorba de o combinație de limitări care se întăresc reciproc.
În sectorul agroalimentar european, acest decalaj are cel puțin șase cauze recurente. Prima este lipsa resurselor: multe întreprinderi funcționează cu marje reduse și echipe restrânse. A doua este lipsa competențelor hibride: nu este suficient să știi cum să produci; sustenabilitatea, digitalizarea, trasabilitatea, achizițiile, energia și comunicarea comercială trebuie integrate. A treia este slăbiciunea guvernanței, în special în microîntreprinderi, unde aproape totul cade în sarcina uneia sau a două persoane. A patra este accesul inegal la certificări și scheme de validare, care pot fi costisitoare, complexe sau slab adaptate structurilor mici. A cincea este îmbătrânirea și reînnoirea generațională limitată, care încetinesc adoptarea noilor practici. A șasea este finanțarea, nu doar pentru a investi, ci și pentru a învăța, a testa, a măsura și a corecta.
De ce tehnologia și reglementările nu sunt suficiente
Europa dispune deja de o combinație puternică de pârghii: reglementare, finanțare, inovare și obiective comune. Însă chiar textul inițiativei „De la fermă la consumator” recunoaște că schimbarea necesită servicii de consiliere adaptate, sisteme AKIS eficiente, schimb de cunoștințe și noi competențe, inclusiv pentru IMM-urile din sectoarele de prelucrare, comerț cu amănuntul și alimentație publică. Cu alte cuvinte, Comisia admite implicit că normele, fără mediere, nu produc transformări de la sine.
Nici tehnologia nu este suficientă. Platformele de trasabilitate, senzorii, instrumentele de date sau modelele de inteligență artificială pot îmbunătăți deciziile, dar impactul lor depinde de existența unor procese, a încrederii, a unor criterii și a timpului necesar pentru a le utiliza în mod corespunzător. Literatura recentă privind transformarea sistemelor alimentare subliniază faptul că schimbările eficiente au loc atunci când se combină inovația tehnică, învățarea socială, guvernanța pe mai multe niveluri și o interpretare sistemică a interdependențelor. De aceea, gândirea sistemică nu ar trebui înțeleasă ca o tendință, ci ca o competență practică: aceasta ajută la conectarea solului, energiei, achizițiilor, deșeurilor, ocupării forței de muncă, formării profesionale și pieței, împiedicând întreprinderile să rezolve o problemă prin crearea a trei noi probleme.
Aici își găsește sensul leadershipul regenerativ. Spre deosebire de un leadership axat exclusiv pe respectarea normelor sau pe eficiență, leadershipul regenerativ urmărește să construiască organizații capabile să restabilească valoarea ecologică și socială, să învețe alături de alți actori și să ia decizii pe orizonturi de timp mai lungi. În cadrul proiectului FOODPACT al UE, această abordare pare să fie legată de gândirea sistemică, certificare și colaborarea teritorială, tocmai pentru că sustenabilitatea sectorului agroalimentar nu poate fi redusă la o simplă listă de verificare.
Importanța centrelor comunitare de educație alimentară și a practicilor inspiratoare
Propunerea UE „FOODPACT” privind centrele comunitare de educație alimentară este relevantă deoarece încearcă să abordeze lacuna acolo unde aceasta există cu adevărat: la nivel local, în cadrul întreprinderilor mici și la intersecția dintre formare, piață și politici publice. Proiectul își propune să sprijine cel puțin 350 de IMM-uri din sectorul agroalimentar, să stimuleze modele de învățare continuă pentru aproximativ 600 de adulți și să încurajeze adoptarea standardelor de sustenabilitate sau a certificărilor în cel puțin 30 de IMM-uri, printr-o abordare bazată pe gândirea sistemică, leadershipul regenerativ și colaborarea strategică.
Valoarea sa potențială este ridicată din trei motive. În primul rând, deoarece apropie formarea de problema reală: costurile energetice, deșeurile, achizițiile, certificarea, discursul comercial sau cerințele clienților. În al doilea rând, deoarece transformă sustenabilitatea într-o practică însoțită, nu într-o simplă descărcare de conținut. Și, în al treilea rând, deoarece face posibilă crearea unei „infrastructuri soft”: rețele între întreprinderi, camere de comerț, centre de formare, administrații, organisme de certificare și comunități locale. Această abordare se potrivește foarte bine cu accentul pus de inițiativa „De la fermă la consumator” pe cunoaștere, schimburi și servicii de consultanță.
Ca exemple de bune practici, proiectul menționează inițiative legate de certificări adaptate contextului, precum CCPAE în Catalonia sau Travelife în Islanda, și le prezintă nu ca scopuri în sine, ci ca pârghii pentru organizarea proceselor, legitimarea îmbunătățirilor și apropierea dintre sustenabilitate și piață. Trebuie subliniat, totuși, că aceste referințe reprezintă practici emergente și nu se bazează încă pe evaluări comparabile ale impactului la scară europeană.
Obstacole, soluții și recomandări concrete
Tabelul de mai jos rezumă ideile principale ale articolului: sustenabilitatea nu eșuează din cauza lipsei unui discurs, ci din cauza lipsei unor medieri adecvate între cerințe și capacități. Sinteza integrează date din cadrul european și din proiectul FOODPACT al UE.
Bariera principală
Soluția propusă
Actor responsabil
Lipsa de timp și de resurse în IMM-uri
Cursuri modulare, micro-certificări și asistență tehnică în cadrul întreprinderii
IMM-uri, centre de cooperare, camere de comerț, centre de formare profesională
Deficitul de competențe în domeniul ecologic și digital
Formare aplicată prin provocări reale și mentorat între colegi
Formatori, centre de coordonare, asociații sectoriale
O guvernanță internă deficitară
Instrumente simple de stabilire a priorităților, indicatori minimali și planuri de acțiune etapizate
Conducerea IMM-urilor, consultanți, manageri de proiect
Complexitatea certificărilor
Pre-diagnosticare, asistență etapizată și achiziționarea colectivă a serviciilor de certificare
Camere, centre, administrații regionale
Îmbătrânirea populației și reînnoirea insuficientă a generațiilor
Programe intergeneraționale, conducere distribuită și atragerea tinerelor talente
Administrații, organizații agricole, centre de învățământ
Fragmentarea teritorială
Centre comunitare conectate la AKIS, inovare locală și schimburi de cunoștințe între teritorii
Autoritățile publice și proiecte precum FOODPACT al UE
Pentru IMM-uri, recomandarea principală este să înceapă cu un program de tranziție structurat pe trei niveluri: conformitatea de bază, eficiența operațională și diferențierea pe piață. Pentru formatori, prioritatea este să renunțe la formarea abstractă și să conceapă programe de învățare legate de deciziile de afaceri cotidiene. Pentru managerii de proiect, inclusiv cei responsabili de guvernanța inițiativei FOODPACT a UE, elementul cheie va fi să măsoare nu doar numărul de participanți, ci și măsura în care se modifică capacitatea reală de a decide, de a coopera și de a menține îmbunătățirile pe termen lung.
Întrebări deschise și referințe prioritare
Rămân întrebări care merită dezbătute. Cum putem preveni ca certificările să devină o povară birocratică regresivă pentru întreprinderile mici? Care sunt indicatorii minimali de sustenabilitate cu adevărat utili pentru o microîntreprindere din sectorul agroalimentar? Cum poate fi finanțată formarea, nu doar investițiile? Și cum ne asigurăm că tranziția verde și digitală nu accelerează excluderea teritoriilor rurale în curs de îmbătrânire? Aceste întrebări nu slăbesc agenda de sustenabilitate; dimpotrivă, o conferă un caracter mai serios.
Referințe prioritare
Comisia Europeană. Pactul verde european.
Comisia Europeană. O strategie „de la fermă la consumator” pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic COM(2020) 381 final.
Directiva privind raportarea corporativă în materie de sustenabilitate și dezbaterea ulterioară privind simplificarea acesteia.
Kaiser, Cretella, Scherer și Lam. Transformarea sistemelor alimentare din perspectiva gândirii sistemice și a guvernanței democratice.
Van der Linden, Meinders, van Nes și de Vries. Metodologii de intervenție în sistemele alimentare complexe.
Comisia Europeană și comisarii europeni privind deficitul de competențe și formarea profesională în întreprinderile europene.